Altıntepe, fortăreața urartiană situată în Câmpia Erzincan.
Pe drumul care leagă Erzincan de Erzurum, la aproximativ 15 kilometri est de oraș, veți observa un deal rotund care se ridică din mijlocul câmpiei.
Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Pe drumul care leagă Erzincan de Erzurum, la aproximativ 15 kilometri est de oraș, veți observa un deal rotund care se ridică din mijlocul câmpiei. Acest deal, situat chiar la nord de drum, este, după cum afirmă Ministerul Culturii și Turismului, una dintre cele mai bine conservate așezări urartiene care au supraviețuit până în prezent. Numele "Altıntepe" este familiar tuturor celor interesați de arheologie în Turcia, dar numărul vizitatorilor care urcă pe deal și admiră panorama este încă relativ mic. În acest articol, vom descrie cum a fost descoperită cetatea, ce au scos la iveală săpăturile și unde puteți vedea astăzi aceste descoperiri, bazându-ne pe publicațiile echipei de săpături și pe înregistrările ministerului. Este un con vulcanic care domină câmpia.
Câmpia Erzincan este o zonă fertilă, înconjurată de munți înalți, iar în nord-estul câmpiei se ridică câteva dealuri de origine vulcanică. Conform unui articol publicat în 2015 de profesorul Mehmet Karaosmanoğlu și Halim Korucu, Altıntepe este cel mai impresionant dintre aceste dealuri. Dealul se ridică aproximativ 60 de metri deasupra nivelului câmpiei, oferind o vedere panoramică asupra întregii zone. Cetatea a fost construită pe o rută comercială veche, care lega estul de vest; același articol menționează că, datorită acestei locații, unde apărarea era dificilă, dealul a fost înconjurat de un dublu sistem de ziduri. Istoria dealului nu începe cu perioada urartiană. În timpul sondajelor efectuate sub fundația edificiului principal, au fost descoperite fragmente de ceramică de tip Karaz, cu un strat lucios negru și cu decorațiuni incizate, ceea ce indică faptul că așezarea inițială datează din Epoca Bronzului.
Săpăturile și a doua etapă
Săpăturile științifice de la Altıntepe au început în 1959, sub conducerea profesorului Tahsin Özgüç, și au continuat până în 1968. Un articol publicat în 1969 în revista "Belleten" a Institutului de Istorie Turc, menționează că aceste săpături au fost efectuate în numele Institutului de Istorie Turc și al Direcției Generale pentru Antichități și Muzee. Rezultatele obținute de Özgüç au fost publicate într-o lucrare în două volume; primul volum tratează monumentele arhitecturale și frescele, iar al doilea - mormintele, clădirea de depozitare și obiectele din fildeș. Aceste publicații au rămas mult timp surse de referință esențiale în arheologia urartiană, deoarece multe dintre structurile descoperite la Altıntepe erau singurele exemple cunoscute ale acestui tip. După primele săpături, cetatea a rămas neprotejată și, după cum au menționat membrii echipei de săpături, a fost jefuită de căutători de comori. A doua etapă a săpăturilor a început în 200 Portalul Ministerului Culturii descrie acest ansamblu ca fiind format dintr-un complex de temple-palate, o sală de recepție cu coloane, o zonă exterioară, trei morminte și o clădire de depozitare. Clădirea centrală a complexului are o formă pătrată și măsoară 13,80 metri pe 13,80 metri. Echipa de excavare estimează că înălțimea acestei clădiri, care are forma unei turnuri cu colțuri proeminente și pereți groși, este de aproximativ 14 metri, adică egală cu lungimea unei laturi. Clădirea se află într-o curte, înconjurată de arcade, care măsoară 27,20 metri pe 30 de metri. Arcadele erau susținute de stâlpi de lemn, așezați pe 20 de socluri de piatră, atent sculptate. Partea inferioară a pereților este realizată din câteva rânduri de piatră tăiată de calitate, iar partea superioară este din cărămidă. Conform publicației lui Özgüç, pereții interiori, acoperiți cu tencuială, erau decorați cu picturi colorate. Sub clădiri, există o infrastructură bine gândită. Echipa de excavare a descoperit un sistem de canalizare planificat înainte de construirea clădirilor, orientat spre est și vest. Lângă camerele palatului, au fost descoperite o baie cu un bazin de piatră și o toaletă de piatră; echipa a descris această toaletă ca fiind cel mai vechi exemplu cunoscut de acest tip. Fundul bazinului, care măsoară 13,50 metri pe 5,50 metri și se află între zidul interior și camere, era acoperit cu pietricele colorate, de dimensiunea unui pumn, încorporate într-un amestec de argilă și sare, pentru a preveni scurgerile de apă. Apadana, cea mai mare sală de recepție din Anatolia.
Elementul care face ca Altıntepe să fie special în arhitectura urartiană este sala de recepție cu numeroase coloane. În literatura de specialitate, aceste săli sunt numite "apadana". Articolul echipei de excavare face o distincție între două etape. Prima apadana avea dimensiunile de 15 metri pe 37 de metri și era susținută de șase stâlpi de lemn. Ulterior, în locul acestei săli, a fost construită o nouă clădire, extinsă cu șase metri spre nord și sud-vest. Apadana extinsă, descoperită în timpul săpăturilor lui Özgüç, are dimensiunile de 44 metri pe 25,30 metri și este susținută de stâlpi așezați pe 18 de socluri de piatră, aranjate în trei rânduri. Karaosmanoğlu și Korucu o descriu ca fiind cea mai mare apadana din perioada urartiană din Anatolia. Datorită faptului că podeaua sălii este cu doi metri mai înaltă decât zona din jur, a fost instalată o scară de lemn în fața pragului. Două camere au fost adăugate Lucrările arheologice de la Belleten arată că ceramica de la Altıntepe a fost realizată, în general, dintr-o argilă cu granulație mare, de culoare teracotă închisă sau roșu ruginiu, modelată la roata olarului. Pe versantul sudic al dealului, se află trei camere funerare, construite cu pietre regulate, îngropate sub pământ. Conform echipei de excavare, două dintre acestea au fost descoperite în urma unor săpături ilegale, iar a treia a fost adusă la lumină în timpul săpăturilor științifice conduse de Özgüç. Morții erau înmormântați în veșminte cu nasturi de aur, în sarcofage de piatră sau în sicrie de lemn, iar un exemplar similar al acestor sarcofage de piatră nu a fost încă găsit în alte așezări urartiene. La est de morminte, într-o zonă de 7,75 metri pe 11,70 metri, delimitată de un zid de zidărie, se ridică patru stelae, sculptate dintr-o singură bucată de piatră, cu partea superioară curbată. Echipa de excavare consideră această zonă ca fiind singurul exemplu complet găsit în cultura urartiană. După perioada urartiană, dealul a fost folosit și în alte perioade. Săpăturile efectuate după 2003 au scos la iveală o bazilică din perioada timpurie bizantină, situată pe o terasă naturală de pe versantul estic. Conform studiului publicat de Birol Can în "Journal of Mosaic Research", construcția datează din a doua jumătate a secolului al VI-lea d.Hr., are o dimensiune interioară de 19,60 metri pe 11,30 metri, iar suprafața sa de aproximativ 220 de metri pătrați este acoperită cu mozaicuri cu motive geometrice și vegetale, precum și cu figuri de animale precum boi, cerbi și pantere. Studiul menționează că structura a fost distrusă în secolul al VII-lea, în timpul incursiunilor arabe, dar prezența bizantină în fortăreață nu a încetat la acea vreme. Zidurile romane de est, situate în vârful dealului, sunt, de asemenea, o dovadă a acestei utilizări îndelungate. Unde se pot vedea descoperirile?
Cea mai bună modalitate de a înțelege Altıntepe este să vizitați cele două muzee, împreună cu dealul. Portalul Cultural menționează că piesele de artă urartiană de înaltă calitate, provenite din fortăreață, sunt expuse la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene din Ankara. Articolul echipei de excavare precizează, de asemenea, că cazanele de bronz, vasul de aur, piesele de mobilier din argint și bronz, figurinele din fildeș și echipamentele pentru cai, descoperite în morminte, se află în acest muzeu. Portalul Cultural menționează, de asemenea, că printre descoperiri se numără căștile, scuturile și obiectele metalice. În Erzincan, vizita Avanspostul se află pe drumul care duce spre est, putând fi vizitat în aceeași zi cu Ekșișu sau cu orașul Tercan, situat mai la est. Terenul este deschis și nu are umbră; în mijlocul verii, soarele de la prânz devine puternic, reflectându-se de pe câmpie. Cel mai bun moment pentru a vizita este dimineața devreme sau după-amiaza, pentru a beneficia de răcoare și de lumina laterală care scoate în evidență detaliile sculpturilor de pe ziduri. În perioadele în care au loc săpături și lucrări de restaurare, anumite zone pot fi închise. Vă rugăm să verificați starea actuală a sitului arheologic la Direcția de Cultură și Turism din Erzincan. Vă rugăm să nu călcați pe ziduri, să nu mișcați pietrele și să nu luați niciun obiect de pe sit. Deteriorările suferite de Altıntepe după primele săpături demonstrează importanța respectării acestor reguli.
Surse:
- Portalul Culturii, Situl Arheologic Altıntepe, https://www.kulturportali.gov.tr/turkiye/erzincan/gezilecekyer/altintepe-oren-yeri-
- Karaosmanoğlu și Korucu, Cetatea Altıntepe din Erzincan (Universitatea Atatürk, 2015), https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/711869
- Karaosmanoğlu și alții, Lucrări de săpătură și restaurare la Altıntepe în 2012, https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/28763
- Kutlu Emre, Ceramica Urartiană de la Altıntepe (Belleten, 1969), https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/2721077
- Birol Can, Biserica Altıntepe din Erzincan cu mozaic (Journal of Mosaic Research, 2009), https://dergipark.org.tr/en/pub/jmr/article/306244
- Muzeele din Turcia, Muzeul din Erzincan, https://www.turkishmuseums.com/museum/detail/22389-erzincan-museum/22389/4
- Enciclopedia Islamică TDV, Erzincan, https://islamansiklopedisi.org.tr/erzincan
Comentarii
Scrie primul comentariu
