Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Animalele care își poartă numele de la Ankara: pisici, capre și iepuri.

În aproape toate limbile din lume, cuvântul "angora" evocă ideea de moliciune; îl veți întâlni pe eticheta unui pulover, în lista participanților la o competiție de pisici sau în numele unei ferme de capre.

Radar TürkiyeRadar Türkiye30 Eylül 202631
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Animalele care își poartă numele de la Ankara: pisici, capre și iepuri.

În aproape toate limbile lumii, cuvântul "angora" evocă ideea de moliciune; îl veți întâlni pe eticheta unui pulover, în lista unei competiții de pisici sau în numele unei ferme de capre. Originea acestui cuvânt este un oraș, și anume Ankara. Acest oraș, numit Angora de către lumea occidentală timp de secole, a dat numele a trei animale: pisica cu blană lungă și albă, capra care produce mohair și iepurele din care se toarce lână pentru pulovere. Toate trei sunt crescute în prezent în întreaga lume, iar originea lor se află în climatul aspru al iernilor și al verilor secetoase din Anatolia Centrală. Acest text relatează povestea celor trei animale și, cel mai important, vă spune unde le puteți vedea astăzi în Ankara. Numele unui oraș, numele a trei animale.

Orașul, numit Ankyra în antichitate, a devenit Engürü în perioada turcă, apoi Angora pe hărțile europene, și a fost cunoscut sub acest nume de către lumea occidentală până în 1930. Animalele care au răspândit mohairul, blana și lâna în lume poartă, prin urmare, numele de Angora. În realitate, punctul comun al celor trei animale nu este doar numele, ci și blana lor lungă și lucioasă. Cartea despre mohair a Agenției de Dezvoltare Ankara menționează că capra s-a adaptat la condițiile de sol și climat ale regiunii, dobândind astfel aspectul și proprietățile sale actuale de mohair; în cazul pisicilor și al iepurilor, același climat de stepă și secole de reproducere a celor mai frumoase animale cu blană au avut un efect similar. Cele trei animale sunt acum crescute în multe alte țări din întreaga lume, mai degrabă decât în Ankara; un scop al acestui text este de a le readuce acasă. Pisica Ankara, vedeta palatelor și a străzilor.

Pisica Ankara este una dintre cele mai vechi rase de pisici cu blană lungă. La sfârșitul secolului al XVI-lea, pisicile cu blană lungă au început să fie transportate din Anatolia, Iran și Rusia în Anglia și Franța; în secolul al XVII-lea, pisica Ankara era recunoscută în Europa ca o rasă distinctă. Conform surselor turce, primele care au transportat aceste pisici au fost marinerii, iar în secolul al XVIII-lea, pisica Ankara a devenit preferata nobilimii europene. A urmat apoi o perioadă lungă de confuzie: pisica Ankara s-a amestecat atât de mult cu pisica persană încât, în 1788, Charles Catton a folosit ambele nume pentru aceeași rasă, iar în 1903, Frances Simpson a scris că diferențele dintre ele erau foarte subtile. Locul unde rasa și-a păstrat puritatea este orașul care i-a dat numele. Grădina zoologică, înființată în 1933 în cadrul Fermei Forestiere Atatürk și deschisă oficial pe 29 octombrie 1940, a protejat, prin programul de reproducere inițiat în prima jumătate a secolului al XX-lea, în special pis Frumusețea acestei rase are un preț: gena responsabilă pentru blana albă și ochii albaștri poate provoca surditate congenitală, iar surditatea este frecventă la pisicile albe cu ochi albaștri. Caracterul lor este jucăuș, inteligent și atletic; le place să se cațere și tind să se atașeze de o singură persoană din casă. Spre deosebire de pisicile Van, nu le place apa. Unde pot fi văzute astăzi pisicile Ankara?

Grădina zoologică de la Atatürk Orman Çiftliği a fost închisă pe 26 august 2013, din motive de renovare, și nu a mai fost redeschisă; majoritatea animalelor au fost transferate la Gaziantep. Adresa actuală a pisicii este Pursaklar. Centrul de protecție, conservare și promovare a pisicii Ankara, înființat în 2017 de Primăria Pursaklar, cu cincisprezece pisici, cuprinde șapte secțiuni, inclusiv zone pentru pisicile mascul și femele, o sală de nașteri și o clinică, pe o suprafață de două mii de metri pătrați, conform Anadolu Agency. Centrul găzduiește cincizeci de pisici, dintre care patruzeci sunt femele de ras, și are o capacitate de a crește o sută douăzeci de pui pe an. Centrul primește grupuri școlare și vizitatori; puii sunt adoptați, iar costurile inițiale pentru hrană sunt acoperite. Două pisici, Kılıç și Seymen, care au fost printre primele locuitori ale centrului, au fost transferate la Hagia Sophia, iar descendenții lor continuă să trăiască în centru. Această casă pentru pisici, situată în Endemik Vadi din Pursaklar, este singurul loc din Ankara unde puteți vedea pisicile Ankara pure, nu în cuști, ci plimbându-se în curte; verificați programul de vizitare pe site-ul primăriei. Conservarea științifică a rasei este responsabilitatea Facultății de Medicină Veterinară a Universității Ankara. Departamentul de Zootehnie al facultății a inițiat, la sfârșitul anilor 2000, un proiect de înființare a unui centru de cercetare pentru această rasă, aflată în pericol de dispariție, iar Fatih Atasoy a declarat că, în acei ani, majoritatea pisicilor rămase se aflau la Atatürk Orman Çiftliği, iar câteva se aflau în casele familiilor din Ankara. Astăzi, facultatea din Dışkapı continuă să lucreze la această rasă. Lânăa de capră Ankara și cașmirul, o resursă care îmbogățește un oraș.

Conform cărții "Capra Ankara, Cașmirul și Sof", scrisă de Agenția de Dezvoltare Ankara, capra a fost adusă de turci, în secolul al XIII-lea, din estul Mării Caspice, în Ankara și împrejurimi, unde s-a adaptat la solul și climatul zonei, obținând lâna sa caracteristică, și a fost cultivată exclusiv în Anatolia până în Răspândirea caprelor a început printr-o serie de cadouri. Conform cărții, în 1541, o pereche de capre a fost oferită de sultanul Soliman către împăratul romano-german Carol al V-lea, fiind considerate primele capre Ankara care au părăsit regiunea Anatoliei. În 1836, un grup format dintr-o femelă și douăsprezece masculi, transportați în Africa de Sud de colonelul Henderson, a inițiat industria locală de fibre de capră. În 1849, nouă capre, oferite lui James Davis, expert în bumbac, care venise în Turcia, au pus bazele creșterii de capre în America. În 1856, Australia a urmat. Astăzi, peste jumătate din producția mondială de fibre de capră provine din Africa de Sud. Caprele în sine sunt de talie mică: masculii au o greutate de 35-55 kg, iar femelele 30-40 kg. O femelă produce anual 3-4 kg, iar un mascul 4-6 kg de fibre, fiind tăiate de două ori pe an. Cifrele reflectă o istorie de creștere și declin. În anii 1960, în Turcia existau șase milioane de capre Ankara, iar în 1959, fibrele de capră reprezentau 4,56% din exporturile țării. În 2009, numărul a scăzut la 147.000. Societatea Turcă pentru Fibre de Capră, înființată în 1930, a deschis un model de fermă în Lalahan în 1933, iar Tiftikbirlik, înființată în 1969, achiziționa fibre de capră în numele statului. Astăzi, proiectul lansat în 2020 de Ministerul Agriculturii și Silviculturii distribuie masculi de rasă superioară și mașini de tăiat electrice fermelor. Conform datelor TÜİK din 2021, dintre cele 289.555 de capre Ankara din Turcia, 220.229 se află în provincia Ankara, de unde provin 330 de tone din producția totală de 468 de tone a țării. Conform Anadolu Agency, numărul de capre din provincie a crescut de la 66.000 în 2008 la 166.000 în 1920. Pentru a vedea caprele, trebuie să mergeți în satele Ayaş, Beypazarı, Güdül și Nallıhan, unde sunt crescute în cea mai mare parte. Primăvara este sezonul de tăiere. În acea perioadă, întâlnirea cu un grup de capre cu blana albă, cu buclele care ajung până la călcâie, pe drumul satului, reprezintă una dintre cele mai vechi priveliști ale regiunii Ankara.

Iepurele Ankara:

Nota informativă a Bursei de Comerț din Ankara spune, în prima sa frază, o adevăr dur: deși se numește Iepure Ankara, nu este crescut nici în Turcia, nici în Ankara Îngrijirea lor este laborioasă; dacă blana nu este pieptănată zilnic, se încurcă, iar blana înghițită de animal poate forma aglomerări în stomac, provocând blocaje potențial letale. Perioada cea mai riscantă este prima săptămână după tăiere, din cauza frigului. Revenirea în Turcia a fost tardivă și dificilă. Industria textilă locală a început să proceseze lâna de angora în anii '90, iar importurile au atins 105 tone în 1995. În același an, un antreprenor a înființat prima fermă în Kırşehir, aducând 40 de iepuri din Germania. În 1999, cu sprijinul TÜBİTAK, al Facultății de Medicină Veterinară din Erciyes și al Institutului de Cercetare a Aviculturii din Ankara, au fost aduși 56 de iepuri femele și 6 masculi din Franța; acest grup din Kayseri a devenit sursa genetică a rasei în Turcia. Un studiu publicat de Universitatea Ege în 2007 a numărat 42 de ferme în 17 provincii, a măsurat producția medie anuală de lână la 642 de grame și a identificat probleme precum lipsa de cunoștințe tehnice, dificultatea de a găsi hrană de calitate și imposibilitatea de a comercializa lâna. Nota informativă menționează că iepurii au cea mai bună producție la altitudini cuprinse între 1.100 și 2.000 de metri și că temperatura adăpostului trebuie menținută între 5 și 15 grade Celsius; prin urmare, împrejurimile Ankarei, situate pe un platou înalt și răcoros, sunt încă un mediu potrivit pentru aceste animale. Cu toate acestea, astăzi, a vedea un astfel de animal în Ankara este una dintre cele mai dificile sarcini; cel mai probabil îl veți întâlni într-un grup de cercetare sau într-o mică fermă de familie.

Nu este posibil să vedeți toate cele trei animale într-o singură zi în Ankara, dar două zile sunt suficiente. În prima zi, mergeți la casa pentru pisici din Pursaklar; aflați de la primărie orele în care pisicile se plimbă în curte și regulile de vizitare a grupului, și întrebați un angajat înainte de a lua pisicile în brațe. Apoi, coborâți în Ulus și plimbați-vă în jurul lui Suluhan și al pieței; acolo se află hanurile unde s-au desfășurat secole de comerț, iar publicațiile VEKAM ale Universității Koç povestesc istoria acestor străzi. Alocați a doua zi zonei Ayaş, Beypazarı, Güdül și Nallıhan; tăierea lânii se face de două ori pe an, iar primăvara este una dintre aceste perioade. Întrebați ciobanul înainte de a vă apropia de grup, recunoașteți câinii de la distanță și așteptați lumina dimineții pentru a face fotografii. Pentru iepure, fiți răbdător; readucerea acestui animal, care a adus numele Ankarei în lume, este o Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu